Activități Extracurriculare

DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII COPILULUI PRIN ACTIVITĂŢILE EXTRACURRICULARE                

Motto:

“Să nu-i educăm pe copii noştri pentru lumea de azi,această lume nu va mai exista cand ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor.Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”.Maria Montessori-,,Descoperirea copilului’’.

 

În orice domeniu de activitate este necesară cunoaşterea proprietăţilor materialului de prelucrat,pentru a utiliza uneltele cele mai potrivite şi tehnologia adecvată.Această cerinţă se impune cu atât mai mult în domeniul educaţiei,unde se modelează ,,materialul’’ uman,care are o multitudine diversă de variante comportamentale ce cu greu pot fi prevăzute,unele fiind chiar imprevizibile.

Necesităţile curente ale activităţii instruciv-educative impun cerinţa de a cunoaşte cât mai bine personalitatea fiinţei umane pe care o prelucăm,pentru a găsi mijloacele şi srategiile  cele mai eficiente.Studierea şi cunoaşterea personalităţii celor care intră sub incidenţa educaţiei se impune şi pentru depistarea cât  mai timpurie a copiilor dotaţi şi supradotaţi şi pentru dirijarea educării şi instruirii lor.

Cunoaşterea potenţelor individuale ale copilului trebuie pusă astăzi în termeni noi ,mult mai largi,mai bogaţi şi mai diverşi,pentru a depăşi încadrarea trăsăturilor personalităţii în tipare preconcepute .

Educaţia depăşeşte limitele exigenţelor şi valorilor naţionale şi tinde spre universalitate, spre patrimoniul valoric comun al umanităţii. Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversităţii umane, iar dezideratul educaţiei permanente tinde să devină o realitate de necontestat.

Astfel, fără a nega importanţa educaţiei de tip curricular, devine tot mai evident faptul că educaţia extracurrriculară, adică cea realizată dincolo de procesul de învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor. În grădiniţa contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele formării personalităţii copiilor. În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială.

Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extracurriculare, iar parteneriatul educaţional, ca set de intervenţie complementară, apare ca o necesitate.

Ştefan M. precizează că oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării copiilor.

După o binecunoscută clasificare UNESCO, educaţia extracurriculară, adică educaţia de dincolo de procesul de învăţământ, apare sub două aspecte principale: educaţia informală – reprezintă influenţa incidentală a mediului social transmisă prin situaţiile vieţii de zi cu zi – şi educaţia non-formală, care se realizează fie în sistemul de învăţământ, fie în cadrul unor organizaţii cu caracter educativ.

Ca parte integrantă a procesului instructiv-educativ,activităţile extracurriculare trebuie să respecte reperele oricărei activităţi didactice:

a)COMUNICAREA-în cadrul căreia se asigură climatul educaţional,individualizarea comunicării şi modalităţile comunicării;

b)ETICA RELAŢIILOR EDUCATOARE-COPIL bazate pe valori, conduită,  considerarea  copilului ca partener educaţional;

c)STRATEGII DE MENEGEMENT:

I-PROIECTAREA ACTIVITĂŢII-stabilirea realistă a obiectivelor,actuali- zarea  conţinutului de învăţare în fucţie de cunoştinţele copiilor,adaptarea conţinutului  la particularităţile cognitive ,selectarea tehnicilor de  lucru,diversitatea şi atractivitatea activităţilor,utilizarea adecvată a tehnicilor auxiliare;

II-IMPLEMENTAREA-parcurgerea etapelor de învăţare-proiectare,adaptare la contexte,gestionarea corectă a metodelor şi tehnicilor de lucru,gestionarea eficientă a timpului,claritatea explicaţiilor şi cerinţelor ,transformarea copiilor din  consumatori de informaţie în producători de informaţie;

d)EVALUAREA-proiectarea activităţilor de evaluare corespunzătoare,selectarea eficientă a metodelor de evaluare în vederea obţinerii unui feed-back rapid asupra atingerii obiectivelor,diversificarea metodelor şi tehnicilor de evaluare,prezenţa elementelor de noutate şi inovaţie în produsele copiilor;

Activităţile extracurriculare organizate de grădiniţa au conţinut cultural, artistic, spiritual, ştiinţific, tehnico-aplicativ, sportiv sau sunt simple activităţi de joc sau de participare la viaţa şi activitatea comunităţii locale.

Activităţile extracurriculare de masă reprezintă activităţi care cuprind aproape întreaga masă a copiilor dintr-o grupă, mai multe grupe, sau chiar grupe de copii din mai multe gradinite . Aceste activităţi le oferă destindere, recreere, voie bună, satisfacţiile atmosferei de grup, iar unora dintre ei posibilitatea unei afirmări şi recunoaştere a aptitudinilor. Aceste activităţi au caracter ocazional şi iau forme foarte variate.

– sărbătorirea zilei de naştere a unui copil la care participă colegi din toată grădiniţa;

– aniversarea zilei de naştere a unor copii care au frecventat grădiniţa şi acum sunt la şcoala primară;

– vizionarea în grup a unor spectacole la teatrul de păpuşi;

– vizitarea centrului de plasament;

– excursii;

– plimbări în parc;

– vizită la diferite muzee.

 

Excursiile şi taberele şcolare contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre frumuseţile ţării, la educarea dragostei, respectului pentru frumosul din natură, artă, cultură. Prin excursii, copiii cunosc locul natal în care au trăit, muncit şi luptat înaintaşii lor învăţând astfel să-şi iubească ţara, cu trecutul şi prezentul ei. Prin excursii copiii pot cunoaşte realizările oamenilor, locurile unde s-au născut, au trăit şi au creat opere de artă scriitori şi artişti.

Serbările reprezintă un necesar izvor de satisfacţie, bucurii, creează buna dispoziţie.

Serbările pot lua forme variate, de la solemna evocare istorică la un vesel carnaval. La pregătirea şi realizarea serbărilor, copiii participă cu însufleţire şi dăruire, din dorinţa de a oferi spectatorilor momente de ţinută estetică, distracţie, satisfacţie, făcându-le viaţa mai frumoasă, mai plină de sens.

-Ziua mamei, Ziua copilului, Sfârşit de an.

– Serbări cu caracter istoric, cultural, comemorativ si religios: Ziua recoltei, Sf. Nicolae, Crăciun, Paşti, 1 Decembrie, 24 Ianuarie, Ziua lui Eminescu, Ziua Europei, Carnaval;

Serbarea este modalitatea eficientă de cultivare a înclinaţiilor artistice ale copiilor contribuind la dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor.

La copilul de vârstă preşcolară este strâns legată de activităţile desfăşurate în grădiniţă şi în afara ei sub forma jocului, a învăţăturii şi a muncii. Tocmai de aceea, o mare grijă trebuie acordată particularităţilor de vârstă şi individuale ale copilului.

Pedagogul american Bruner (1970) consideră că „oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată, orice temă”, dacă se folosesc metode şi procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, dacă materia este prezentată „într-o formă mai simplă, astfel încât copilul să poată progresa cu mai multă uşurinţă şi mai temeinic spre o deplină stăpânire a cunoştinţelor”.

Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este tocmai ceea ce ne permite să împăcăm grădiniţa cu viaţa. Pentru a-l face pe copil să depăşească în şcoală „greutăţile greu de învins”, important este să nu uităm că una din trebuinţele principale ale copilului este jocul.

Jocul – activitate recreativ – instructivă, prilej de activizare şi dezvoltare a creativităţii.

Jocurile şi distracţiile sunt mai intense la vârstele copilăriei şi tinereţii. Ştim cu toţii că orice copil de vârstă ante sau preşcolară se joacă tot timpul. Acestea le conferă conduitelor lor multă flexibilitate şi mai ales le dezvoltă imaginaţia şi creativitatea; tot prin joc este exprimat şi gradul de dezvoltare psihică.

Jocul presupune un plan, fixarea unui scop şi fixarea anumitor reguli, ca în final să se poată realiza o anumită acţiune ce produce satisfacţie. Prin joc se afirmă eul copilului, personalitatea sa. Adultul se afirmă prin intermediul activităţilor pe care le desfăşoară, dar copilul nu are altă posibilitate de afirmare decât cea a jocului. Mai târziu, el se poate afirma şi prin activitate şcolară.

Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca cu alţi copii de vârstă asemănătoare fie din cauză că nu sunt obişnuiţi, fie din cauză că nu au cu cine, rămân nedezvoltaţi din punct de vedere al personalităţii. Jocul oferă copiilor o sumă de impresii care contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor despre lume şi viaţă, totodată măreşte capacitatea de înţelegere a unor situaţii complexe, creează capacităţi de reţinere stimulând memoria, capacităţi de concentrare, de supunere la anumite reguli, capacităţi de a lua decizii rapide, de a rezolva situaţii – problemă, într-un cuvânt dezvoltă creativitatea.            Pentru copil, jocul presupune de cele mai multe ori, pe lângă consumul nervos chiar şi cele mai simple jocuri, şi efort fizic, spre deosebire de persoanele adulte unde acesta lipseşte cu desăvârşire.

Există câteva lucruri de remarcat: în primul rând, jocul fortifică un copil din punct de vedere fizic, îi imprimă gustul performanţelor precum şi mijloacele de a le realiza. În al doilea rând, jocul creează deprinderi pentru lucrul în echipă, pentru sincronizarea acţiunilor proprii cu ale altora, în vederea atingerii unui scop comun. În al treilea rând, jocul provoacă o stare de bună dispoziţie, de voie bună, oferindu-i copilului posibilitatea de a uita pentru un timp de toate celelalte şi de a se distra, dându-i parcă mai multă poftă de viaţă.

În joc, copilul îşi dă frâu liber imaginaţiei. Jocurile spontane reliefează capacitatea de creaţie a copilului, capacitate bazată pe propria experienţă, îmbogăţită cu noi elemente, corespunzătoare dorinţelor sale.

Activităţile extraşcolare –  prilej de activizare şi de dezvoltare a creativităţii.

În orice tip de activitate extraşcolară, fie că este vorba de drumeţie, vizita într-un atelier de creaţie, un muzeu, un loc istoric, o excursie de mică sau mare anvergură este necesar să antrenăm trei factori implicaţi în actul educaţional:

preşcolarii – prin responsabilităţi asumate atât individual, cât şi în grup;

familie – prin susţinere morală, financiară, sau chiar implicate în organizarea activităţilor;

grădiniţa – prin obţinerea avizelor necesare deplasării, elaborarea strategiilor didactice, realizarea unităţii dintre cei doi factori, finalizarea activităţii întreprinse.

Acest tip de activitate îi antrenează pe copii în activitatea de învăţare, îi apropie de grădiniţă, îi determină să o îndrăgească. Chiar ei propun, cer aşteaptă şi se implică în realizarea acestui tip de activitate.

Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv – educative să primeze, dar să fie prezentate în mod echilibrat şi momentele recreative, de relaxare, atunci rezultatele vor fi întotdeauna deosebite.

În cadrul acestor activităţi copii se deprind să folosească surse informaţionale diverse, să întocmească colecţii, să sistematizeze date,, învaţă să înveţe’’.

Prin faptul că în asemenea activităţi se supun de bună voie regulilor, asumându-şi responsabilităţi, copii se autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activităţi, posibilităţi deosebite să-şi cunoască preşcolarii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal al grădiniţei şi al învăţământului primar – pregătirea copilului pentru viaţă.

În legătură cu dezvoltarea creativităţii copiilor, pot fi date educatorilor următoarele îndrumări: gândirea creativă şi învăţarea din proprie iniţiativă trebuie încurajate prin laudă. Trebuie promovat modul variat de abordare a problemelor de manipulare a obiectelor şi a ideilor. Preşcolarii trebuie să fie îndrumaţi să dobândească: o gândire independentă, nedeterminată de grup, toleranţă faţă de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi şi de a găsi modul de rezolvare a lor şi posibilitatea de a critica constructiv. Înainte de toate, este însă important ca educatoarea  însăşi să fie creativa.

Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor preşcolarilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului lor liber.

Având un caracter atractiv, copiii  participă într-o atmosferă de voie bună şi optimism, cu însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi.

Potenţialul larg al activităţilor extracurriculare este generator de căutări şi soluţii variate. Succesul este garantat dacă ai încredere în imaginaţia, bucuria şi în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi laşi pe ei să te conducă spre acţiuni frumoase şi valoroase.

În concluzie putem spune că activitatea extracurriculară e o componentă educaţională valoroasă şi eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie,adoptând el în primul rând o atitudine  creatoare,atât în modul de realizare al activităţii,cât şi în relaţiile cu copii ,asigurând astfel o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a copiilor.