NE PREGĂTIM PENTRU GRĂDINIȚĂ!

NE PREGĂTIM PENTRU GRĂDINIȚĂ!

Adaptarea și integrarea copilului în colectivitate

 

“Copilul de astazi va fi viitorul adult de maine”

 

  1. Ce înseamnă grădiniță?
  2. Care este rolul gradiniței dar și al părinților în integrarea copilului în colectivitate?
  3. De la ce vârstă ar trebui să meargă copilul meu la grădiniță?
  4. Cum să – mi ajut copilul să se integreze in colectivitate?
  5. Când copilul meu are nevoie de un psiholog sau logoped?
  6. Activitățile de la grădiniță trebuie continuate și acasă!

 

  1. Semnificația cuvântului grădiniță

Grădinița este prin definiție o instituție pentru educarea și instruirea copiilor intre 3 și 6 ani. Pentru o mai bună  întelegere din partea părinţilor a conceptului de grădiniţă, amintim că, aceasta este un spaţiu special amenjat pentru educarea copiilor, în care procesul educțional desfășurat  aici este structurat de cerinţele Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în funcţie de vârsta copilului.

Un moment foarte important în viaţa copilului îl reprezintă intrarea lui la grădiniţă.                                                                                                                                    Mulţi părinţi privesc acest moment doar ca un moment dificil de înscrierea efectivă la grădiniţa dorită sau arondată, în sensul că nu vor prinde un loc in institutie. Odată obţinut locul, marea majoritate a părinţilor se relaxează ca şi cum acela a fost momentul cel mai greu şi nu încep o pregătire preliminară a viitorului preşcolar, în vederea adaptării şi integrării lui. Ba mai mult, sunt părinţi care fără să-şi dea seama dau grădiniţei o conotaţie negativă chiar înainte să fie cunoscută de copil, prin exprimări de genul „lasă, că o să mergi tu la grădiniţă şi o să vezi dacă o să mai faci aşa”.

Astfel de expresii îi creează copilului o oarecare teamă, deoarece el nu înţelege ce înseamnă, ce este aceea o grădiniţă, fiindcă părinţii nu încearcă să-i explice copilului pe nivelul lui de înţelegere şi nu doar o  singură dată ci de mai multe ori până când să i se inoculează copilului ideea că, grădiniţa este un loc foarte frumos, unde toţi copiii vor merge, unde educatoarele spun multe poveşti şi creează multe jocuri, cu ajutorul cărora, ei, copiii vor creşte mari şi vor ajunge la şcoală.

O foarte bună adaptare, înseamnă o despărţire fără ezitări de persoana care însoţeşte copilul, acesta arătând curiozitate şi investigare activă faţă de lumea nouă şi plină de culoare care se deschide în faţa lui şi anume sala de grupă, precum şi stabilirea rapidă de relaţii cu educatorea şi copiii din grupă.Părinţii vor pregăti copilul pentru intrarea în grădiniţă cu câteva luni înainte de deschiderea grădiniţei. I se va vorbi copiluliui în mod periodic despre grădiniţă, astfel încât la nivel de subconştient copilul, practic, se familiarizează cu acest cuvânt, grădiniţă, stârnindu-i curiozitatea, ducând astfel la acceptarea ideii de-a merge la grădiniţă. Odată familiarizat cu ideea de a merge la grădiniţă, copilul încet, încet va manifesta chiar curiozitate vis-a-vis de grădiniţă, unii dintre ei manifestând chiar nerăbdare, până la deschiderea grădiniţei.

Familia are un rol important în dezvoltarea copilului

Familia reprezintă primul loc propice pentru socializarea copiilor şi datorită acestui lucru, familia trebuie să asigure condiţiile necesare pentru ca ei, copiii să-şi însuşească valorile morale și sociale pe care societatea le promovează, pornindu-se de la ideea că părinţii exercită influenţe educaţionale asupra copiilor atăt în mod direct, prin anumite tehnici aplicate de ei, cât şi în mod indirect prin climatul afectiv pe care îl asigură.

Astfel că familia pe lângă preocuparea pentru îngrijirea fizică a copiilor, trebuie să se ocupe şi de învăţarea şi aplicarea regulilor sociale.

Încă din primii ani de viaţă, prin observarea şi imitarea comportamentelor părinţilor (părinţii devenind modele pentru copiii lor) în familie se dezvoltă personalitatea copilului. Aşa că părinţii trebuie să conştientizeze că ei sunt cei care îşi pregătesc copiii pentru viaţă, insuflându-le atitudini, comportamente şi valori care să le fie utile pe tot parcursul vieţii cât şi în întemeierea, la rândul lor, a propriilor familii.

Autoritatea părintească nu înseamnă sau nu ar trebui să însemne ton autoritar şi nici ordine date copiilor sau sancţiuni corporale ci modalităţi de educare printr-o comunicare  totală cu micul copil şi cu repetarea explicaţiilor date de părinte copilului întodeauna, dar întodeauna folosindu-se o tonalitate joasă a vocii, dar fermă.

Adaptarea şi integrarea copilului în colectivitatea grădiniţei

Plecând chiar de la cuvântul adaptare “a adapta” = “a transforma pentru a corespunde anumitor cerinţe”,  “a se obişnui”,  “a se acomoda” , se referă la ideea conform căreia, ar trebui sa ne creştem  copilul încă de mic cu vizite la alţi copii, cu ieşiri în parc pentru a lua contact cu alţi copii astfel încât, să-l putem integra fără mari eforturi din partea copilului în colectivitatea de la grădiniţă, respectiv grupa de copii,  care mai tarziu această colectivitate se va schimba, devenind: şcoala primară, gimnazială, liceul şi locul de muncă.

Fiinţa umană are în genă să trăiască în colectivitate, îi este benefic acest lucru şi de aceea este importantă intrarea la grădiniţă, acesta reprezentănd o treaptă în  evoluţia şi dezvoltarea copilului.

Având în vedere faptul că pentru fiecare copil, acomodarea la grădiniţă presupune multă muncă şi din partea parinţilor, cărora nu le este uşor să-şi lase copiii în sala de grupă, văzându-i cu lacrimi pe obraz şi auzind “ Mami, dar vii sa ma iei?” sau  “Vreau acasă, nu mă lăsa aici!!!”, vom preciza faptul că uneori acest comportament este absolut normal mai ales pentru copiii cărora nu li s-a făcut pregătirea preliminară  pe care  am descris-o mai sus, iar  copilul fiind ataşat afectiv de familie, aceasta fiindu-i  singurul univers pe care îl cunoaşte, în care el a deschis ochii. Dar asta  nu înseamnă că un copil care nu va plânge nu este ataşat de familie ci doar că nu are trăiri emoţionale atât de puternice când se desparte de familie datorită faptului că a mai rămas şi altădată cu membrii care nu aparţin strict familiei, şi căruia i s-a facut o pregătire anterioară venirii la grădiniţă, explicându-i-se de foarte multe ori  ce loc important şi frumos este grădiniţa.

  • Ce facem pentru ca viitorul preşcolar să înţeleagă ce înseamnă “ De mâine mergem la grădiniţă!”
  1. Prezentarea grădiniţei ca locaţie
  • Se va arăta gradiniţa din exterior, pentru ca el, copilul să se obişnuiască cu imaginea grădiniţei în ansamblul ei.
  • Se va explica copiilor, că la grădiniţă copiii vin pentru: a se juca, învăţa cântecele, a construi, a colora, a picta, a modela, pentru a se juca cu alţi copii etc.
  1. Grădiniţa cea de-a doua casă a copilului

Se va prezenta copilului o sală de grupă, baia, un dormitor pentru a-i deveni  familiare, precum şi pe doamna educatoare. Grădiniţa va fi prezentată de către părinţi ca cea de-a doua familie, locul unde se duce copilul cât timp mama şi tata sunt la serviciu, acolo unde doamna educatoare are grijă de toţi copiii, iar aceştia se împrietenesc cu alţi copii şi se vor juca împreună, ascultând-o pe doamna educatoare.

Se va prezenta/explica copilului programul grădiniţei astfel încât să se acomodeze mai uşor cu această “noutate – rutină” din viaţa lui.” La grădiniţă vei colora, picta, modela, lipi, cânta, dansa, te vei juca, vei mânca şi vei dormi  după care mama vine şi vom merge împreună acasă.” Foarte important să-i spunem copilului că el se va întoarce acasă şi nu va rămâne la grădiniţă!

NICIODATĂ NU VOM AMENINŢA COPILUL CU GRĂDINŢA!!!

A SE EVITA EXPRIMĂRILE DE GENUL:

  • “ Dacă nu eşti cuminte, numai vin să te iau de la grădiniţă!”
  • “Dacă nu eşti cuminte te duc la grădiniţă!”

Copilul care va fi ameninţat cu grădiniţa va înţelege că acolo se întâmplă ceva rău şi oricât de frumos şi bine va fi la grădiniţă el mereu va crede că este o pedeapsă faptul că merge la grădiniţă.

  1. Despărţirea la copiii sensibili se va face într-un mod normal şi fără tragere de timp, astfel copilul nu va mai plânge atât de mult pe umărul părintelui spunându-i în mod repetat “Ia-mă acasă!” sau “ Rămâi şi tu aici ”. Copilul va fi predat cât mai repede educatoarei şi astfel agonia despărţirii va fi mai scurtă precum şi durerea copilului care se desparte de părinte. Este normal ca el să aibă astfel de trăiri emoţionale. Însă cu ajutorul educatoarei, copiii se vor împrieteni şi astfel necunoscutul devine cunoscut, copiii necunoscuţi din prima zi vor deveni copii cunoscuţi şi ulterior prieteni, iar încetul cu încetul  vor veni cu drag la grădiniţă pentru a se întâlni cu prietenul lor “X”.

După începerea grădiniţei copiii pot avea următoarele reacţii:

Odată intraţi la grădiniţă, pentru acei copii a căror acomodare se prelungeşte, aceştia pot recurge la diferite tertipuri pentru a rămâne acasă, spunându-le părinţilor tot felul de motivaţii ca să numai fie aduşi la grădiniţă, unde sunt atât de multe lucruri necunoscute pentru ei ( educatoarea, copiii, sala de grupă, sala de mese, baia, dormitorul etc.) , iar acasă programul mult mai lejer: “ Nu mai vreau la grădiniţă!” “Copiii sunt răi” , “ Educatoarea este rea”, “Nu-mi place mâncarea”, “ Îmi este dor de mama”, “Vreau să ma joc la mine acasă ”.

           Cum trebuie să reacţionăm?

Perioada de acomodare a copilului la grădiniţă diferă de la individ la individ, dar la marea majoritate se realizează în 2 – 3 săptămâni. În această perioadă este foarte important ca părintele să-i spună în fiecare zi copilului că grădiniţa este un loc minunat, unde toţi copiii merg, că aşa cum merge el la grădiniţă aşa merge şi mama cu tata la serviciu şi că niciun copil nu rămâne peste noapte la grădiniţă.

Un alt exemplu de exprimare care trebuie să fie evitat este acela de a  nu face niciodată promisiuni în numele educatoarei!

  • Exemplu negativ:

“Doamna o să te mângâie pe spate până adormi!”,  “O să-ţi de-a doamna să mănânci astăzi!” “ O să …….doamna!”

Părintele: “- Astăzi nu o să dormi la grădiniţă! Poţi să stai cu ochii deschişi la dormitor! O să vorbesc eu cu doamna educatoare să nu dormi!” (Educatoarea nu ştie nimic despre aceasta conversaţie dintre părinte şi copil)

Copilul va întreba: “- Doamna astăzi dorm?” Raspunsul normal şi firesc este “- Da!” La care copilul începe să plângă fără ca educatoarea să ştie de promisiunea părintelui.

– Daca vreţi să-i faceţi o promisiune copilului, promisiune pe care practic educatorea  o îndeplineşte, trebuie în prealabil să vă sfătuiţi cu educatorea.  

  1. Somnul la grădiniţă

Copiii se află in perioada de dezvoltare, iar somnul/odihna  organismului  sunt foarte importante la această vârstă. Tocmai de aceea programul prelungit include şi perioada de somn pentru că este nevoie de un repaus al organismului timp în care să-şi refacă  puterea, energia consumată şi să-şi recapate capacitatea de concentrare.  Părintele trebuie să-i explice copilului că dacă va dormi va creşte mai mare, va avea mai multă putere etc. În primele săptămâni  nu toţi copiii vor dormi din diverse motive:

  • Nu sunt acomodaţi cu pătuțurile de la grădi;
  • Nu sunt obişnuiţi să doarmă la acea oră. ( Acasă poate au alte ore de somn)
  1. Copiii agresivi/violenţi

În colectivitate întâlnim şi copii agresivi/violenţi, motivele sunt diverse, dar principalul motiv este acela că la aceasta vârstă copilul nu diferenţiază binele de rău precum şi faptul că  nu conştientizează că poate pune în pericol atât siguranţa lui, cât şi a celorlalţi copii.

De obicei la această vârstă copiii reacţionează astfel din următoarele motive:

  • Este provocat verbal de către un alt copil.

Exemplu:  “ – Eu sunt mai mare!”    “- Nu, eu sunt mai mare!”

“ – Familia mea este mai frumoasă!”       “ – Nu, familia mea este mai frumoasă!”

  • Este obişnuit să i se facă plăcerile imediat şi nu poate suporta amânarea, dacă nu se întâmplă în acel moment ceea ce işi doreşte atunci  devine agresiv.

Exemplu: Doreşte o jucărie care se află la un alt copil dacă nu i se dă jucăria în acel moment devine agresiv: loveşte copilul, ţipă, se loveşte pe el însuşi etc.

Reacţiile violente, agresive ale copilului sunt de obicei :

  • Copiate de la adulţii care îl înconjoară (familia) sau le preia de la televizor, calculator, tablete, în lungile perioade de vizionare acasă, iar pentru copil sunt exemple demne de  urmat, încă odată subliinindu-se ideea că el nu poate să discernă între bine şi rău, ci le preia ca atare.
  • Copilul poate să devină violent şi în situaţia în care nu se poate exprima prin cuvinte. Copiii care nu ştiu să se împrietenească cu alţi copii prin comunicare atunci se impun prin violenţă: prin tras de păr, împins etc.

Dacă comportamentul agresiv al copilului nu încetează se recomandă a se consulta un psiholog pentru a vedea care este cauza acestei agresivităţi şi cum  se poate  rezolva situaţia.

  • Televizorul şi calculatorul au influeneţe negative asupra comportamentului copilului îndeosebi scenele agresive în care roboţii se bat, jocurile pe calculator în care trebuie să-l baţi pe celălalt pentru a câştiga, influenţează negativ psihicul, atitudinea şi comportamentul copilului.
  • Dar comportamentul agresiv nu se corectează tot prin agresivitate!!!

Ci se încearcă stimularea sentimentului de fraternitate, explicându-i-se copilului durerea resimţită de celălalt copil, suferinţa pe care o poate provoca atunci cand  loveşte pe cineva, creându-i-se astfel un sentiment de părere de rău, de regret  faţă de copilul care suferă din cauza loviturii lui.

Niciodată nu-i spunem copilului “ Dacă Gigel te loveşte, loveşte-l şi tu!”, pentru a nu-l transforma într-un copil violent şi agresiv. Corect este :“Dacă Gigel te-a lovit spune-mi mie”, “ Dacă Gigel te-a lovit spune-i educatoarei!”,  “Spune-i mămicii lui când vine să-l ia acasă!”        

  1. Cum să-mi ajut copilul să se descurce singur

Unul dintre scopurile grădiniţei pe lângă educaţie este şi formarea unor deprinderi care  contribuie la formarea viitorului tânăr :

  1. Să mănânce singur

Dacă copilul nu doreşte să mănânce, încercaţi să pregătiţi cu el masa astfel o să-l determinaţi să mănânce pentru că a pregatit şi el şi este mândru de ceea ce a reuşit să facă.

Exemplu: faceţi o salată împreună, lăsaţi-l pe el să pună cerealele în lapte, să aşeze şerveţelele la masă etc.

  1. Să se spele singur pe mâini

Arătaţi-i încă de acasă cât de important este să te speli pe mâini şi cum trebuie să ne spălăm  pe mâini, acest lucru devenind un adevărat ritual, iar pentru copii un adevărat joc, exemplu:

  • Dăm drumul la apă, dar nu prea tare ca să nu ne stropim pe hăinuţe;
  • Punem un strop de săpun lichid pe mâinile ude şi masăm bine mâinile şi între degeţele, dar şi încheietura mâinii, până alungăm microbii, care ne pândesc să ne facă rău etc.
  • Clătim bine, bine mânuţele de săpun;
  • Căutăm prosopelul şi ne ştergem bine, bine de apa rămasă pe mâini;

Acum suntem curaţi!

  • Să se schimbe singur în pijamale şi apoi de pijamale în hăinuţe;

Părintele va încuraja copilul să încerce să se schimbe singur, spunându-i cum să facă lucrul acesta, arătându-i toate mişcările necesare pentru realizarea acestui lucru şi anume  ce piesă de îmbrăcăminte se va  lua prima dată şi cum se va lua etc. Prima dată copilul învaţă să se dezbrace iar apoi să se îmbrace, trebuie să-l lăsăm să încerce singur şi îi oferim ajutor atunci când nu se mai descurcă. Cum trebuie să se încalţe şi descalţe etc.

Altfel spus : Copilul trebuie lăsat să se descurce singur dar sub atenta  supraveghere a adultului şi astfel el va învăţa încetul, cu încetul să manifeste independenţă şi autonomie în activitatea zilnică. Deşi pare o vârstă prea mică să-l învăţăm “toate acestea” să nu uităm că el se formează cel mai mult până la vârsta de 7 ani.

  • Sa doarmă singur la grădiniță si acasă

Copilul care doarme singur acasă nu înseamnă că părinţii nu-l iubesc ci din contră îl ajută să-şi dezvolte autonomia ( să nu depindă de cineva) să aibă  mai multă încredere în el. De asemenea trebuie să-l pregătim pe copil că la grădiniţă vor fi mai mulţi copii şi vor dormi cu toţii într-un dormitor mare fiecare în pătuţul lui.

            Concluzia care se desprinde este aceea că, micii copii nu sunt obiecte, ci  fiinţe umane, iar pentru fiecare schimbare care are loc în viaţa lor, noi adulţii trebuie să le facem o pregătire minuţioasă pentru ceea ce urmează să se întâmple, pentru ca ei să o accepte normal în viaţa lor. Să nu uităm că în fiecare zi, ei, copiii, se confruntă cu foarte multe situaţii noi, pe care nu ştiu cum să le abordeze, să le soluţioneze, iar datoria noastră este aceea de a-i ajuta să fie independenţi pentru că numai aşa le construim sentimentul siguranţei de sine.

Autor

Prof.Dulamă-Constantinescu Laura Mihaela
Grad didactic : Grad didactic II – (Profesor Limbă spaniolă)

07.03.1977

Experienţa profesională

Autor

Prof. Bantaș Maria
Grad didactic: definitivat

08.01.1989
Experienţa profesională
1.09.2012 …

Nu sunt comentarii încă

Lasă un răspuns

Reset toate domeniile